Aplicant:
A.R.
Categorie:
GRUP INFORMAL
Perioadă implementare:
25 OCTOMBRIE- 25 NOIEMBRIE 2022
Scop și obiective:
Scop:
Crearea comunității argou.ro - ca prim proiect pilot în orașul București -un grup de tineri interesați în documentarea limbajului de tip ,,argou" din limba română, studierea fenomenului și documentarea tipurilor de cuvinte utilizate de către tinerii români în limbajul de zi cu zi.
Obiective:
Crearea unui cadru de dialog și schimb de idei pentru tinerii bucureșteni; Creșterea gradului de conștientizare a ceea ce înseamnă cuvintele și expresiile de tip ,,argou" din spațiul bucureștean al tinerilor; Conectarea tinerilor la o comunitate a cărei limbaj este dinamic și în continuă schimbare; Promovarea micilor elemente de cultura urbană;
Descriere
Proiectul ,,argou.ro" a fost dezvoltat ca prim concept în iunie 2022, adunând laolaltă tineri din diferite medii care doreau sa contribuie la dezvoltarea unei noi comunități. Conceptul de ,,argou.ro" reprezintă dezvoltarea unei platforme, accesibile tuturor, care să documenteze totalitatea expresiilor inedite utilizate de către tinerii din ziua de azi. Proiectul va pune bazele acestei platforme, adunând laolaltă tinerii bucureșteni prin diferite discuții face-to-face, întâlniri în cadre informale și conferințe. O nouă comunitate va fi astfel creată la nivelul orașului București, una interesată de crearea unui cadru de dialog și schimb de idei pentru tinerii bucureșteni și implicată în promovarea micilor elemente de cultură urbană. Obiectivul final al proiectului, după finalizarea acestuia și în urma conturării noii comunități de tineri, este de a continua următoarea fază a acestui concept, prin transpunerea rezultatelor (documentarea și studierea argourilor utilizate de tineri) în viitoarea platforma argou.ro.
Grup țintă
Grupul țintă al proiectului îl reprezintă tinerii bucureșteni cu vârsta între 14 și 35 de ani, generațiile tinere care au adoptat un nou limbaj de tip argou și care doresc să ia parte la construirea unei noi comunități a cărei limbaj este dinamic și în continua schimbare.
Buget
33000 LEI (30000 LEI SOLICITAT PROEDUS + 3000 LEI CONTRIBUȚIE PROPRIE)